Lasă-te cucerit de farmecul unic al satului cu oameni harnici, descendenți ai străjerilor Cetății Neamț, și descoperă acest loc de poveste din ținutul Neamț. Situată în zona subcarpatică, comuna Vânători-Neamț impresionează prin două simboluri care îi conferă unicitate: zimbrul, care după sute de ani de la dispariție pare că s-a reîntors „acasă”, și Mănăstirea Neamț, falnica ctitorie a Mușatinilor, cu rol important în patrimoniul istoric şi cultural-artistic naţional.
Pe lângă frumusețea peisajelor din Parcul Natural Vânători-Neamț, bogata moștenire culturală, liniștea din tinda mănăstirilor și autenticitatea tradițiilor promovate de meșterii populari, oaspeții noștri se mai pot bucura și de gastronomia tradițională locală sau pot lua parte la evenimentele locale deosebite.
Stațiunea turistică Vânători-Neamț, așezată sub streașina străvechii Cetăți a Neamțului, poate fi considerată leagănul valorilor spirituale, culturale, istorice, tradiționale și naturale românești. De asemenea, comuna Vânători-Neamț reprezintă o destinație inspirată pentru toți iubitorii de:
Destinația turistică Vânători-Neamț poate impresiona nu doar prin atracțiile turistice amintite mai sus, cât și prin savoarea și prospețimea bucatelor tradiționale moldovenești, recunoscute și apreciate în întreaga lume. Așadar, dacă aveți poftă de renumitele plăcinte poale în brâu, sărmăluțe, ciorbă cu jintuit, borș de cocoș sau deserturi tradiționale, nu ezitați să rezervați o masă la punctele noastre gastronomice sau la restaurantul pensiunilor.
Vă așteptăm să le descoperiți!
Prin participarea la diversele evenimente locale, desfășurate an de an, vizitatorii se pot bucura de o experiență autentică privind tradițiile, cultura, viața religioasă, bunătățile gastronomice într-un cadru pitoresc și liniștit cu multiple variante de recreere.
Vă așteptăm cu drag să participați la evenimentele noastre și să descoperiți diversitatea locală!
"Am vizitat de mai multe ori comuna Vânători-Neamț, cunoscând frumusețile spirituale, culturale și naturale ale acestei renumite comune nemțene. La invitația doamnei primar Maria-Adriana Petrariu chiar am cântat la o ediție a „Zilelor comunei Vânători-Neamț”, prin 2008, cred, rămânând impresionată de vrednicia oamenilor și de realizările lor.
Din numeroasele așezări monahale aflate pe raza comunei am vizitat de câteva ori Schitul Vovidenia, unde, în măreața biserică a schitului, am înregistrat două albume cu muzică religioasă și colinde, împreună cu membrii corului de suflet al Vovideniei, coordonat de părintele arhimandrit Mihail Daniliuc, egumenul așezământului. Tot sfinția sa mi-a fost ghid la străvechea Mănăstire Neamț, parte importantă din însăși istoria Moldovei. Nu am să uit nici vizita la Zimbrăria „Dragoș Vodă”, nici pe cea de la locul de aclimatizare a zimbrilor, sediul Parcului Natural Vânători-Neamț, care se ocupă cu un lucru extraordinar: repopularea falnicilor codri ai Moldovei cu zimbri.
În toate aceste împrejurări am cunoscut numeroși vânătoreni, remarcând căldura lor sufletească, ospitalitatea și dragostea cu care-și primesc oaspeții. Așa cum am mai spus, fiind din Maramureș, regăsesc multe din virtuțile maramureșenilor mei dragi în comportamentul moldovenilor și pe bună dreptate, căci din trecutul moldovenilor fac parte cei doi „descălecători” cu obârșia din Maramureș: Dragoș Vodă și Bogdan Vodă.
Cu drag vă recomand să vizitați și să fiți găzduiți în comuna Vânători-Neamț. Veți întâlni frumuseți ale sufletului, ale inimii și ale ochiului, care vă vor îndemna să-L căutați pe Dumnezeu. Veți întâlni oameni buni și ospitalieri, care poartă frumusețile cerului și ale spiritului românesc în sufletele și pe chipurile lor."