Locație: 
strada Secu, nr. 1510, comuna Vânători-Neamț
Indicații de orientare
Telefon: 
0233 251 896
E-mail: 
sihastria@mmb.ro

Ansamblul Mănăstirii Sihăstria reprezintă un alt monument istoric de mare însemnătate pentu comuna Vânători-Neamț. Schitul Sihăstria ia fiinţă în anul 1655 tocmai în centrul acestei mari vetre isihaste, când se simţea puternic lipsa unui sfânt lăcaş în care să se adune din timp în timp, sihaştrii din împrejurimi, pentru a se ruga şi a primi Sfintele Taine. De aceea i se dă şi numele de Schitul Sihăstria. În vechiul pomelnic ctitoricesc se menţiona cum şapte ieroschimonahi bătrâni s‑au adunat în „Poiana lui Atanasie” şi, punând icoana Maicii Domnului într‑un brad, s‑au rugat către Împărăteasa Cerului, cerându‑i ajutorul ca să întemeieze un schit pustnicesc cu hramul Naşterea Maicii Domnului, spre mântuirea tuturor celor ce se vor nevoi aici. Apoi s‑au rugat ca Maica Domnului să ia sub ocrotirea ei acest loc şi să nu îngăduie aici pe cei ce vor aduna averi personale, pe cei ce vor consuma carne şi pe cei ce vor săvârşi păcate trupeşti. Şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, acest aşezămint se menţine până astăzi. Viaţa duhovnicească la Sihăstria se întăreşte în anul 1775 prin venirea Sfântului Paisie Velicikovski cu obştea sa de la Dragomirna la Mănăstirea Secu.

Un rol decisiv la reînnoirea Sihăstriei l‑a avut şi marele egumen Ioanichie Moroi, un călugăr ascet format la Muntele Athos, cu temperament dinamic, hotărât. Timp de 35 de ani, el a făcut din Sihăstria un schit renumit în toată ţara, un loc de adevărată nevoinţă monahală. Obştea schitului ajunge în anul 1947 la peste 50 de vieţuitori, ceea ce îl determină pe Patriarhul Nicodim să ridice Sihăstria la rang de mănăstire. În tot acest timp Părintele Cleopa dezvoltă activitatea misionară pentru întărirea dreptei credinţe în rândul credincioşilor. Aici şi‑au început viaţa monahală Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului şi Preasfinţitul Părinte Marc Nemţeanul, Episcopul‑Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale. În anul 2022 Mănăstirea Sihăstria anunța finalizarea activităților proiectului ”CONSOLIDARE, RESTAURARE ȘI CONSERVARE COMPLEX MONAHAL - MĂNĂSTIREA SIHĂSTRIA, COMUNA VÂNĂTORI NEAMȚ, JUDEȚUL NEAMȚ”.

„Peisajul cultural monahal Vânători-Neamț” este singurul sit mixt natural-cultural inclus în Lista Indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO (2020). Marii duhovnici de la Sihăstria părintele Cleopa Ilie și Paisie Olaru sunt propuși de Sfântul Sinod spre canonizare în anul 2025. În fiecare an în data de 7 august la mănăstire este sărbătorită cu multă evlavie, de un sobor de preoți și mii de pelerini, Sfânta Teodora de la Sihla, care s-a nevoit peste 40 ani în peștera de la Schitul Sihla, aflat la câțiva km distanță, în zona muntoasă.

0 0 voturi
Rating
Aboneaza-te
Anunta-ma despre
guest
0 Comentarii
Impresii
Vezi toate comentariile

S-ar putea să-ți placă:

menuchevron-down
0
Comenteazax